Tencuieli naturale

La casele sau apartamentele cu pereți din beton, dacă mediul interior este prea uscat, puteți simți o senzație de uscăciune atunci când inspirați, iar la mobilier sau la podeaua din lemn apar fisuri. La rândul său, în astfel de locuințe, umiditatea excesivă favorizează dezvoltarea mucegaiului şi a altor ciuperci și dă o senzație de rece, chiar dacă temperatura este satisfăcătoare. Într-o casă din baloți de paie cu tencuieli naturale nu vă veți întâlni cu asemenea probleme. Pereții din baloţi de paie tencuiţi cu pământ asigură un microclimat sănătos şi plăcut. Tencuiala de pământ absoarbe vaporii de apă şi reduce umezeala din interior. Atunci când atmosfera devine prea uscată(<50%), pereţii eliberează umezeala şi funcţionează ca un umidificator, făcând aerul uşor de respirat. În plus, deoarece pereţii “respiră”, nu veţi mai avea probleme cu mucegaiul si igrasia şi reduceţi totodată riscul alergiilor. Finisând pereţii cu var, veţi trăi într-o atmosferă mai sănătoasă, evitând să vă expuneţi chimicalelor prezente în majoritatea vopselelor din comerţ.

Pentru interior, în camerele expuse la umezeală, există o variantă de tencuială specială, originară din Maroc, numită Tadelakt.  Tadelactul este o tencuială lucioasă, pe bază minerală (var hidraulic), pentru suprafețe rezistente la apă. Tadelakt-ul se aplică în două straturi pe straturile suport din tencuială minerală (tencuială de var), în interior. Aceasta se poate aplica atât pe pereţi cât şi pe pardoseli, căzi de baie sau blaturi de lucru, iar adăugând pigmenţi naturali se poate obţine o gamă largă de culori.

Oferim (produse + execuție)

  • Tencuieli din lut
  • Tencuieli din var
  • Tadelakt – tencuiăla luciuosa
  • Vopsele naturale pentru finisaje

GAMA-tencuieli-smaller3